Istoric

Patrimoniu

Termeni și condiții

GDPR

Hartă Site

Contact

Evenimente Culturale

Lectii deschise la muzeu

Programe proiecte și alte activități

Sesiuni stiintifice si colocvii

Social media

MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Evenimente Culturale: Programe proiecte și alte activități: 2025

Pregătirile pentru sărbători (I): Turta dulce secuiască și arta podoabelor pentru brad din aluat dulce

Turta dulce este un meșteșug care îmbină arta decorativă cu elemente sculpturale, transformând cel mai popular desert de sărbători din Transilvania într-o formă artistică.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, prepararea turtei dulci apărea ca meșteșug independent, iar membrii primei bresle, înființată la Bratislava în 1619, erau germani. Un secol mai târziu, meșteșugul cunoștea o mare expansiune, iar pe baza analizei formelor de turtă dulce, cercetători care s-au ocupat de această ramură a artei populare au putut constata că în Transilvania a pătruns pe la sfârșitul secolulului al XVIII-lea, prin intermediul meșterilor germani. (Székely, Zoltán p. 266)

În spațiile urbane și în unele sate din Harghita, Covasna, Brașov și Mureș, meșteșugul turtei dulci (mézeskalács) a fost multă vreme o îndeletnicire de iarnă, în familiile de meșteri, care se mai păstrează pe alocuri și în zilele noastre. Aceștia, cunoscuți ca „turtari” sau “mézeskalácsos”, pregăteau aluatul înainte de sărbători și lucrau cu ceva timp înainte pentru a pregăti turtele care adesea ajungeau ca ornamente și în bradul de Crăciun. Amestecul se făcea din făină, miere pură, ouă, condimente scumpe aduse odinioară de negustori – scorțișoară, cuișoare, anason, fahéj, szegfűszeg – și uneori puțin unt sau grăsime pentru frăgezire.

Aluatul amestecat îndelung era lăsat să se „odihnească” peste noapte, după care era întins, modelat, copt, apoi colorat în unele cazuri și glazurat. Formele erau date de șabloane vechi, moștenite în familie: inimi cu margini zimțate, căluți, cruci ornamentale, păsări stilizate, stele sau pomul vieții.

În unele gospodării, se păstrau matrițe sculptate manual în lemn tare – mézeskalács formák – în care era presat aluatul pentru a obține reliefuri fine: motive solare, laleaua transilvăneană, rozete geometrice sau simboluri protective. Aceste forme, odinioară și obiecte de prestigiu, sunt astăzi repere importante pentru studiul iconografiei populare transilvănene.

După coacere, turtele erau unse cu sirop de miere pentru luciu sau erau decorate cu glazură albă din albuș și zahăr, trasată în fir subțire cu un con de hârtie. În preajma Crăciunului, meșterii pregăteau adesea inimi împodobite, destinate fie copiilor, fie tinerilor care le ofereau în dar fetelor de pețit.

Turtele dulci secuiești nu erau doar dulciuri festive, ci și mici obiecte simbolice și artistice. Ele erau vândute în târgurile de iarnă din Odorhei, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc sau Sfântu Gheorghe, devenind parte a economiei locale și a schimburilor de sezon.

Urmele de uzură de pe matrițe, mirosul impregnat de miere, decorurile incizate – toate mărturisesc, pe lângă dăruirea și priceperea meșterilor, și continuitatea unui meșteșug care a îmbinat utilul cu frumosul în comunitățile din Harghita și Covasna.

Cosmina Marcela Oltean

Foto - 1. Reconstituire cu AI pe baza unor matrițe originale (C.M. Oltean)

2-9. Arcanum.com/hu [https://www.arcanum.com/hu/online-kiadvanyok/Lexikonok-magyar-neprajzi-lexikon-71DCC/m-732AC/mezeskalacsos-babos-mezesbabos-73424/]

Referință - Székely Zoltán, “Meșteșugul de turtă dulce și formele de turtă dulce ca obiecte de artă populară la secuii din Transilvania”